Duminica aceasta am sa merg si eu la vot dar sa nu ma intrebati de ce imi mai pasa mie ca tot am plecat din tara. Ma enerveaza la culme intrebarea asta si din start va spun ca va voi raspunde pe masura. Mai bine imi spuneti cu cine ati vrea sa votez pentru voi. Ma tot uit la candidati si ma intreb care dintre ei se poate transforma intr-un nou Basescu. Dar Basescu in ce se mai poate transforma? Era greu de inghitit circul politic cu toppingurile electorale aferente cand eram in tara dar acum privind din afara si facand comparatie cu ce fac altii mi se pare ca rupt din evul mediu.
Loading ...
Vroiam sa mai adaug ca toti suntem intr-o oarecare masura pentru situatia in care s-a ajuns. Unii pentru indiferenta, altii prin apartenenta.
Ca sa nu umplu alte bloguri de comentarii interminabile si sa creez polemici, m-am gandit ca mai bine scriu la mine acasa despre acest eveniment care a umplut inimile romanilor de mandrie.
Bineinteles ca o sa vorbesc despre orice altceva decat despre literatura, in primul rand pentru ca nu am citit-o pe autoare si nu imi permit sa ma pronunt asupra calitatii scriiturii ei si, in al doilea rand, pentru ca imi miroase mai mult a premiu politic decat literar.
Primul gand care mi-a venit in minte la aflarea acestei stiri a fost: oare, in final, acest eveniment va avea un impact pozitiv asupra imaginii Romaniei sau va rascoli si mai mult rahatul in care ne adancim de la o zi la alta? Dupa tiganii romani care au speriat Europa acum suntem pusi iar in lumina reflectoarelor. Personal imi pare rau ca a trecut prin ceea ce a trecut si imi mai pare rau si pentru restul romanilor care nu au avut o Germanie in care sa fuga.
Dar sa revenim la imaginea Romaniei. Iata titlul de pe blogul revistei de literatura Ler din Portugalia: Herta Müller e a corrupção cultural na Roménia. Postul nu contine decat un filmuletz in care Hertza Muller vorbeste despre coruptia culturala din Romania. Nu ca m-ar mira afirmatia ei dar, cum va spuneam, acest eveniment rascoleste si mai mult mizeria. By the way, daca stie cineva cum stau lcururile cu contractul facut intre scriitor si juriu, va rog sa-mi spuneti si mie.
Eu ma indoiesc ca acest premiu si aceste carti, oricat de bune si de dure ar fi ele, vor rezolva ceva. La noi nu exista nici jena, nici rusine, incepand de la vecinii care arunca gunoiul pe geam pana la politicienii din varf. In schimb, ne vor ajuta si mai mult sa ne imbunatatim imaginea negativa si sa ne aratam fudulia (ca prostul nu e prost destul pana nu e si fudul), mandrindu-ne cu acest premiu pe nedrept.
Daca as fi jurnalist i-as pune scriitoarei cateva intebari: de ce nu se intoarce in Romania ca sa lupte impotriva sistemului? de ce nu renunta la cetatenia romana daca tot i se pare sfasietor ca pana si astazi zice “hopa” atunci cand scapa din mana ceva? daca poate sa spuna macar o vorba buna despre Romania/romani in general (nu despre prieteni). cum a permis sa-i fie publicate cartile cu niste coperti tocmai bune de alungat cititorii etc
Nu stiu de ce dar nu ma pot detasa de problema politica si nu pentru ca nu imi pare rau de ceea ce i s-a intamplt Hertei Muller, dar nu inteleg CUM poate ajuta Romania acest premiu si aceste carti? Tacearea nu este o solutie, lipsa la vot nu este o solutie dar nici critica de la distanta.
Si ca tot celebram 20 de ani de la caderea comunismului, in Portugalia Partidul Comunist castiga localele in 5 circumscriptii!!!! Asta da celebrare!
PS: Poate o sa va intrebati ce mi-a venit cu acest post. Pur si simplu pentru ca ma enerveaza teribil cateva lucruri: nationalismul, fudulia (referitor la cum si-au insusit romanii acest premiu), teoria conspiratiei si pentru ca acest premiu m-a facut sa-mi fie inca o data RUSINE.
Acum ca tot a venit toamna la voi (la noi inca se lasa asteptata) am mai pus cateva poze pisicoase delicioase cu pisicul electric, cel mai rasfatat, destept si frumos pisic din lume (lumea mea, cum scria cineva undeva).
Starea de lectura este o stare ca oricare alta, cu obiceiurile si tabieturile ei, o vad undeva la limita intre chef si sentiment, jumatate fizica si jumatate psihica, un centaur imaginar ce alearga printre cartile prafuite – pardon, asta face parte din alt blog, eu nu ma bag la literatura. Nu este o stare primordiala ca foamea, urinatul sau ura. Este o stare ce se invata, ce se (auto)educa, asa cum este iubirea. O sa ma acuzati ca incurc sentimentele cu starile, dar eu nu mai vad nici o diferenta intre ele.
Stiu doar ca m-a parasit starea de lectura. Sunt convinsa ca o sa revina atunci cand ma voi satura de alergat prin realitatea imediata ce imi mananca tot timpul si nu-mi mai lasa nimic din mine pentru mine. Sa fiu doar a mea putin. Nu, nu ma multumesc cu putin. In acel putin apuc doar sa-mi fac unghiile rosii. sau negre. Am nevoie de mai mult, vreo 2-3 ore pe zi. Acum timpul de citit este diluat si se suprapune cu somnul astfel incat a doua zi nu mai stiu ce am citit si ce am visat. Visez continuari de carti, iar cand citesc am impresia ca visez. Timpul de lectura este diluat nu numai ca lungime, ci si calitate. Nu mai este starea. Raman blocata in stresul agitatiei din realitatea de peste zi si nu ma mai pot dedica lor, cartilor ce stau langa pat, usor prafuite si imprastiate, caci le-am ocolit cand am facut curat de teama sa nu le deranjez. pe ele, sau pe mine aducandu-mi aminte ca ma asteapta sa le termin.
Stiu cand o sa-mi revina starea de lectura, atunci cand cucurigul de peste drum nu o sa ma mai enerveze ca este fals ci o sa ma amuze, atunci cand viata nu se va mai desfasura pe repede inainte. Pana atunci voi trai cu amintirea cartilor citite care din cand in cand ma bantuie.
In caz ca nu ati aflat deja, s-a deschis muzikamagika cutia cu recenzii muzicale, noutati sau vechituri, toate demne de ascultat. Recenziile muzicale sunt bine venite ca si cele literare, iti deschid urechile si te invata ce sa apreciezi si cum sa asculti muzica.
Le urez celor de la muzika magica la cat mai multe recenzii bune si le-o dedic pe Susheela Raman.
Dragii mei cititori, cei putini cati ati mai ramas, sa stiti ca nu am parasit blogul. Din preumblarile pe alte coclauri am vazut ca succesul se poate obtine numai cu prezenta de spirit si originalitate si nu cu posturi seci ca ale mele (asta facand parte din lectia “cum sa iti alungi cititorii de pe blog”).
Drept urmare se anunta concurs, fara premii de data aceasta, fiind un concurs teaser. Chiar ma gandesc serios sa introduc si eu premii. O sticla de vin rosu, o sticla de ulei de masline, o caracatita la conserva sau eventual chiar si o carte in limba portugheza. Pana la concursul cel mare, haideti sa va antrenati cu cel de azi. Dar sa incepem…
Eça de Queiroz (1845-1900) este cel mai mare scriitor realist portughez, avandu-i ca egali pe Balzac si Tolstoi, si este considerat de Zola chiar mai tare ca Flaubert. Ma dau si eu de partea lui Zola, cu scuzele de rigoare pentru fanii lui Flaubert.
In 1874 scrie romanul Crima parintelui Amaro, o carte ce descrie ce altceva decat societatea portugheza a secoului IX si in care critica suprinzator de puternic biserica catolica. Recunosc ca anumite pasaje referitoare ori clerul bisericesc ori la habotnicia enoriasilor, nu numai ca m-au amuzat teribil dar mi se par sarea si piperul acestei carti.
Aceasta carte insa a iscat la vremea respectiva si un mic scandal in Portugalia si Brazialia, anumite voci sustinand ca Eça de Queiroz s-a inspirat dupa una dintre cartile lui Zola. Se pare totusi ca Queiroz nu s-a tinut de potlogarii, el scriind cartea in 1871 (sau 1872 dupa unii prieteni) si a publicat-o in 1874, pe cand cartea lui Zola a fost scrisa si publicata in 1875.
Criticii care l-au acuzat pe Quiroz ca l-a imitat pe Zola se pare ca nu au citit celebrul roman al acestuia din urma (carte ce se afla la originea succesului sau), asemanarea dintre cele doua titluri ducandu-i in eroare.
Intrebarea concursului evident ca este: care este titlul romanului lui Zola din care Queiroz a fost acuzat ca s-a inspirat?
Succes la concurs si in caz ca nu ma gasiti acasa, sunt la alex.
Deci apar faimoasele clipuri pe posturile straine si nu-mi zice si mie nimeni nimic?
La Land of choice 1 m-am distrat teribil. Poate si influentata de rasetele lui Gil care a descoperit videoclipul. Daca un strain s-a amuzat, inseamna ca ne putem rade si noi. Mesajul videoclipului este clar, imaginea este buna iar folosirea personalitatilor de care a auzit lumea mi se pare ok. Lipseste Vlad Tepes dar am auzit ca a murit saracul. Oricum, noi suntem o tara de “mistocari”, pardon, haiosi, asa ca merge.
Despre Land of choice 2, clipul care se vrea serios, pot spune este ca este facut bine dar nu e ceea ce trebuie. Ma indoiesc ca au fost consultati specialisti in marketingul turismului pentru ca targetul (publicul caruia i se adreseaza) nu este bine definit. Apoi, sa fim seriosi, cati bani face turismul din clubbing? Nici macar 0,5% in occident (din statistici), ca sa nu mai zic ca noi nu avem cluburile din Londra sau Paris. Dar avem fete, este adevarat, pentru strainii batrani, libidinosi si plini de bani.
Degeaba pui imagini daca nu explici ce arati. Spune ca se pot vizita zeci de manastiri si castele, baga ceva cu istoria de milioane de ani a romanilor, spune ca avem agroturism de 5 margarete atat de cautat de straini, spune de delta de dunarii etc. Ce intelege strainul din niste imagini pe care nu le recunoaste? Stie el unde sa se duca si ce sa faca?
Si acum un videoclip facut de portughezi, ca sa vedeti diferenta. Este adevarat ca este mai lung si poate mai poetic decat stilul romanesc (dar ce, si romanul s-a nascut poet, nu?), dar in final ce tara ati vizita?
Azi, pe TVRI, am vazut pe banda de jos urmatoarea stire (nu am retinut exact cuvant cu cuvant): 360 de medici participa anul acesta la prima consfatuire istorica a psihologilor si de asemenea se vor dezbate actualitatile din psihologie.
WOW! poate in sfarsit vor auzi si ai nostri ca Freud is dead si ca intre timp s-au descoperit si alt gen de terapii. Stirea am vazut-o la cateva ore dupa ce am citit un articol foarte interesant despre Aaron Beck (88 ani) – cel mai cunoscut psihoterapist in viata.
Citez aici doar un pasaj din articol si va recomand sa-l citi pe tot:
Beck’s enormous success stems in large part from CBT’s pragmatism and efficiency, features as well suited to the age of neuroscience as Freud’s work was well suited to the age of modernism. In contrast to the slow-going passivity of analysis, which traditionally unfurls over the course of years, the cognitive-behavioral therapist operates via a sort of laser-guided rationality. He begins by identifying the thoughts responsible for a patient’s distress in specific situations, and proceeds by questioning those thoughts to uncover the more general “core beliefs” that lie underneath. If a patient reports that he felt a pang of anxiety when his wife failed to kiss him on her way out of the house, for example, the therapist might question the patient until he uncovers the precipitating thought, “Maybe she doesn’t love me anymore.” If the patient can be led to question the evidence for or against this thought, and perhaps identify a more logical explanation for the missed kiss (“She was just running late”), the anxiety should decrease. A pattern of such anxious thoughts might uncover the core belief, “I’m not worthy of love,” which, if similarly chipped away at with logic, should make the patient feel lastingly better. Often, this very rapidly happens. In run-of-the-mill cases of depression and anxiety, the complaints for which most people seek out therapy, patients usually report a lessening of their symptoms after only 12 to 16 sessions.
Loading ...
Lisbon, PORTUGAL
Recent Comments